Eseu de Kazimierz Jankowski și Mihaela Varzari
În câteva din
fotografiile ce populează expoziția Documentându-l pe Cădere,
curatoriată de Lynda Morris, artistul André Cădere este prezentat ca o apariție
familiară; în blugi evazați, saboți de lemn și un tricou Breton în dungi; o
apariție de icon, completă doar in prezența uneia din Barres de Bois
Rond (bare rotunde de lemn), susținut de artist ca un fel baston de mers,
creând iluzia unui pastor al artei sau sprijinit de perete la intrarea unei
galerie, de multe ori ca o adăugire nesolicitată. Aceste
strategii artistice ireverente și penetrante, cum ar fi adăugarea Barelor de
Lemn Rotunde fără permisiune la o expoziție sau intersectarea lor
ostentativă la vernisaje, pentru care a devenit celebru, sugerează că
încercarea de a- i prezenta opera este imediat obstrucționată în momentul în care o curatoare decide să transmită aspectul vibrant al performance-ului unui public contemporan (așa cum a facut Lynda Morris). Fără scânteia vibrantă a omului Andre Cădere, Bara de Lemn Rotundă, ramâne un obiect misterios, nu mai puțin intrigant decât imaginea romantică, susținută adesea de către artistul însuși.
Expoziția curatoriată de Lynda Morris nu suferă
acest fel de piedică, în primul rând pentru că nu se autoproclamă ca fiid o
‘Retrospectivă’ în sensul convențional folosit de istoria artei. Arhivele nu
par să fi fost pe deplin și exhaustiv consultate, cum se întâmplă cu marile
expoziții din muzee, și nici nu este sugerat că materialele sunt folosite
pentru a crea o perspectivă echilibrată și obiectivă a practicii lui Cădere.
Oricare ar fi motivul, Documentându-l pe Cădere, 1972-1978 alege să
re-animeze doar o segvență din cariera lui prin materiale selectate cu mare
atenție și care fac referință la timpul petrecut în Londra și Oxford (dar nu în
totalitate) pe durata celor șase ani.
Aceste
materiale includ o serie de carduri postale și invitații, pe care Cădere le-a
folosit pentru a-și promova intervențiile cu Barele Rotunde de Lemn în
UK dar și în Italia sau Franța, deasemeni fotografii cu artistul prijinit
de ‘Bară’ sau ținând prezentări în fața studenților cu barbă, în studiouri albe
din New York, Milan sau Paris, de multe ori cu o singură ‘Bară’ subțire,
poziționată la capătul acestor spații albe. Se pare că absența lui Cădere este
depășită de Morris prin selectarea ‘instantaneelor’ fotografice și
jurnalistice, care îl prezintă nu doar pe Cadere dar deasemeni și activitățile
lui periferice, care cuprind o prezentare a climatului artistic și a
ambientului social turbulent de atunci – exemplificat prin includerea unui
articol despre Bienala de la Veneția din ’68, marcată de manifestarile de
stradă din Italia. Aceste instantanee crează o intimidate cu opera lui Cădere
prin favorizarea fragmentizării și a ambiguității în pofida unei ințelegeri
lucidite și exhaustive. Este acest sens de intimitate, creat printr-o
perspectivă fragmentară asupra trecutului, ce are efectul de a atrage
privitorul mai aproape de artist și de opera sa, inițiind astfel dezintegrarea
imaginii de icon a lui Cădere decât imaginea
romantică, susținută adesea de către artistul însuși.
Copyright Modern Art
Oxford 2012/13
|
No comments:
Post a Comment