Eseu: Cădere, meșteșugul și conceptualismul, 2016

Text de Mihaela Varzari

Publicat de Revista ARTA versiunea print, nr 20-21, 2016
parte a dosarului Conceptualismul în Europa Centrală și de Est, coordonat de criticul Cristian Nae

****

Orice discuție despre arta conceptuală din România se izbește de “înainte” și “după” ‘89 sau de ce nu, de continuarea stării de criză începută cu mult înainte  și devenită permanentă. Schimbarea de la economia de stat la piața liberă marchează și trecerea de la artă conceptuală făcută în apartament, la cea expusă în galerii, ce semnalează în același timp și timida proliferare a unei piețe artistice. A mai însemnat și accentuarea unui proces, numit de Dan Perjovschi, auto-amnezie sau auto-colonizare, ce a culminat pe plan istoric cu aderarea României la Comunitatea Europeană ca stat membru cu drepturi depline, într-o manieră în care negocierile au fost inexistente iar compromisul nu a fost asumat de către noul stat membru. 
.................

Andrei Cădere s-a aflat într-o situație asemănătoare, cea de rudă îndepărtată și sîcîitoare dar cu aspirații uriașe de a aparține lumii artistice contemporane de atunci, cînd a părăsit România în ‘72 și s-a stabilit la Paris. Seria bare rotunde de lemn, realizate de Cădere între sosirea lui și ’78, anul morții sale, sînt bazate pe un algoritm matematic ce include o eroare și care determină ordonarea segmentelor colorate. Această eroare nu a fost niciodată mistificată de Cădere, care a susținut tot timpul că indică poziția lui anarhică, de rebel ce luptă din interiorul sistemului. Interesat, la fel ca și Daniel Buren, în deconstruirea picturii, barele rotunde de lemn au fost descrise chiar de Cădere ca “pictură fără început și fără sfîrșit.” Plimbările sau promenadele lui prin Paris cu bara rotundă de lemn pe umăr, erau considerate înca de atunci acte performative. La fel sînt și aparițiile lui ostentative sau mai bine spus intervențiile neoficiale la vernisajele galeriilor de arta din Europa vestică, unde nu era întotdeauna bine venit din moment ce obiectul lui interacționa cu lucrările deja expuse. Bara de lemn rotundă era manifestul lui cu care forma one man museum, cu care a operat timp de 6 ani la Paris dar și singura lucrare produsă pe care și-a asumat-o, și pentru care a emis certificat de autenticitate. 

Cădere a înțeles lumea artei de atunci suficient de bine pentru a decide să se “furișeze” prin ușa din față, și să exerseze gimnastica mintală specifică unui agent dublu. Cădere era marginalul generației asociată cu Hans Haacke, Michael Asher sau Marcel Broodthaers, care a înțeles că a lăsa lucrurile să vorbeasca de la sine înseamna, întotdeauna, a lăsa formațiunea hegemonială să-și spună cuvîntul. Acestă generație, se știe, a devenit extrem de importantă și a fost asociată cu prima etapă a criticii instituționale din care, istoria artei a ales să nu-l includă pe Cădere. Atitudinea lui critică s-a reflectat în munca lui nu doar în raportul cu lumea artei dar chiar cu generația din care făcea parte la acel moment, reflectată printr-o respingere imediată a esteticii practicii artei conceptuale din SUA. 

Profund conștient de diferența lui constitutivă, Cădere a decis să-și joace ultima carte și să introducă, în mod inopinat în sistemul galeriilor relevante ale vremii, arta meșteșugului, considerată de conceptualiști ca fiind pur decorativă și artizanală. Se poate spune chiar că acest gest este similar cu cel al artei practicate de artistele feministe ale vremii, care foloseau materiale sau spații domestice pentru a critica societatea patriarhală dominantă și sistemul artei opresiv care expunea puține femei. Acest detaliu de a include meșteșugul, absolut necesar fabricării barelor, devine important in discuția despre îmbrățișarea în mod necritic a valorilor occidentale de către România. 

Barre de rond bois, Andre Cadere, 1973, courtesy Modern Art Oxford

Prin practica sa, Cădere “a forțat” lumea artei de atunci sa-i accepte alteritatea, dezvăluind astfel contradicțiile și elementele absurde chiar ale sistemului artistic

alternativ. Discuția incepută de Cădere este încă vie. Numele barei, Barres de rond bois, bare rotunde de lem nu reprezinta altceva decit calitatile fizice ale obiectului în sine, fără nici un fel de trimitere poetică, de parcă obiectivul artistului ar fi fost să reducă actul creator la cît mai puțin posibil. Acest puțin însă înseamnă transparență, re-orientarea atenției de la obiect către context, unde potențialitatea lucrării de artă este în relație directă cu poziția discursivă pe care o impune. Auto-amnezia României actuale, devine la Cădere o auto-exotizare, exploatată însă în mod asumat prin performativitatea actului ei. Folosirea meșteșugului devine un act subversiv și indică o raportare critică și personală la canonul vestic al sistemului de artă. 

În România arta conceptuală co-există cu practici artistice bazate pe cercetare artistică sau discursivitate, cE favorizează procesul și nu ideea dar care ramîn tributare dematerializării, ce a permis dezvoltarea lor. Spre deosebire de alte influențe vestice ca minimalismul sau expresionismul abstract ale caror urme s-au făcut atît de vizibile, arta conceptuală prin atenția acordată contextului social și prin critica instituțională pe care a și inițiat-o, a putut fi adoptată de zone geografice diferite în moduri ideosincratice. Referindu-se la spațiul SUA, Lucy Lippard vorbește despre un eşec al artei conceptuale, care în ciuda caracterul ei politic, de refuz al comodificării artei a fost incorporată în circuitul de piața al artei, imediat după ce a fost considerată un succes. În România de după ’89, arta conceptuală a fost primită ca singura forma artistică eliberatoare, asociată cu noul, într-o perioadă în care ideologia de stînga era prost înțeleasă în țările ex-comuniste, adică nu exista încă.

    
Per total, armonizată sau nu la mișcările sociale sau feminism, arta conceptuală a supraviețuit și cred că în viitor poate exista la fel de mult ca și pictura, atîta timp cît va trece printr-un constant proces de re-evaluare. Fără a folosi cuvinte goale și bombastice ca neo-avangarda românescă, discuția despre arta conceptuală românească cred că are de-a face cu acel tertip, meșteșugul folosit de Cădere în raportarea lui la canonul vestic.