WHEN YOU LOOK AND YOU CAN’T SEE
SUPRAINFINIT Gallery: Ziad Antar
Curated
by Mihaela Varzari
17
Sep – 24 Oct, 2020
Curatorial
essay
The exhibition WHEN YOU LOOK AND YOU
CAN’T SEE brings together works in photography, video and sculpture by the
Lebanese artist Ziad Antar spanning the last 10 years. The main exhibition
space of the SUPRAINFINIT Gallery hosts the 10 photographs from the series
After Images (2016) and Dark Matter (2017),
as well as the video La Souris (2009).
The vitrines’ walls, visible only from outside, introduce the third series of
photographic works, Cactus (2014) and
are part of an installation that include a public sculpture.
After
Images is the result of Antar’s long term
engagement with photographing the Arabian Peninsula, emirate by emirate. His
visit to Asir, south west region of Saudia Arabia, was related to a controversial
theory by Lebanese historian Kamal Salibi, which advocates that the origin of
the Bible is in Arabia, specifically the region of Asir. Knowing he was going
to take pictures in Arabia, Antar used an old camera, passed on to him by a
relative, only to realize that once he arrived at Abha airport, the lens had
gone missing.
What
followed was a photographic documentation of the region using a lens-less
camera, and it resulted in these blurs of light and color, sumptuous and
sensorial, which portray no specific place at all. Some of them seem to be
taken under seawater, others are luminous and capture the sun itself, and if
you squint a nuclear explosion may appear, or amorphous shapes colored in black
and white shadows.
Hans Ulrich Obrist, the co-curator together with Manal Khader of Antar’s exhibition After Images: Stories from the Mountains of
Asir (2016) observes, in his curatorial text, the liberating function of
these non-representations, these smears of color. He comments: ‘They are a
statement against sacredness and offer a possibility of freedom in a very
turbulent landscape.’ This
challenging of religious doctrine and convention through radically profane
readings of them, recalls a similar irreverence that Antar enacts upon
photography itself. In using it against its intended purpose, as he sets out to
do in his lens-less landscape images, we may recall Maurice Blanchot’s ideas
concerning the image and fascination, whereby the image must pass through a
series of deaths in order to become visible and fully severed from its referent.
Antar’s treatment of the photographic image; the deliberate over-exposure, lack
of clarity, absence of perspective; are the very
opposite of the attributives we usually associate with photography’s principle strengths,
but which are also, nevertheless, possibilities of the medium, specifically its
unavowable possibilities.
Exhibition view
The title of the exhibition WHEN YOU
LOOK AND YOU CAN’T SEE evokes a blind spot; a visual typology and an economy of
seeing, that Antar’s works are invested in. Albert Camus anti-hero Mersault is
also familiar with a kind of blind spot – he suffers a visual outage on a beach
in French Algiers, and kills an arab. No other reason is given for this murder
than this momentary blindness caused by the overwhelming sunlight. The blind spot,
for Mersault, functions as an alibi for his murder, as it does in Antar’s works
but for different reasons. Here it legitimizes, without judgment or sentimentality,
a state of affairs. The landscape speaks for itself. From blinded,
dazzled, by too strong a light, such as that of sun, to the final limit of day,
which is night, the series Dark Matter,
the second photographic works in the exhibition,
rejoin Antar’s investigation into what may constitute visibility. Over the
recent years, Antar amassed a vast collection of photographs taken with his
mobile phone in the night, and he asked his friends to send him night
photographs. The images would then be overexposed in Photoshop until some
shapes or colors emerge. The resulting images are undeniably arbitrary;
undistinguished patterns of pixelated surfaces, some of them in vibrant
synthetic colors, others muddier or even opaque. Dark Matter raises a series of questions related to digitalism; the
first, an older issue, goes back to the French avant-garde, and asks what it means
to be an artist in an era oversaturated by images; the second addresses the
persistence of an ever expanding narcissism, perhaps a symptom of the pervasiveness
of social media. Antar turns his phone away from himself and transforms it into
a collective experience by involving his friends to play along for fun, who
upon request sent over shots taken in the night. The photograph of beams of light in the dark has been selected
for its suggestive traces of a shared physical experience, and we are left to speculate
on the source of its origin; a drunk
friend during a concert in the middle of the night or merely an
accidental pocket photo. In both series what started as a documenting project, ended
up with an ‘archiving’ of light and a production of aberrant forms and color,
whereby the medium of photography becomes the main character.
Living in an area where Antar comes from, in many ways, marked by
conflict, proxy or otherwise, his work indirectly touches upon Lebanon’s recent
troubled history. The video La Souris
amusingly captures that uncomfortable truth specific to almost all power based
relationships; that of complicity. A simple setting is composed of a toy mouse
being repeatedly directed at a real mousetrap. Lucky in its few chances to
cheat death, finally the trap snaps shut. The
unexpected ending shows the mouse sitting parallel to the trap in some sort of perverse
pact. Trained as a film maker, Antar demystifies this medium by using it in its
most rudimentary way, a thread which runs throughout his entire practice,
whereby lack of facilities and means of production are taken as artistic
provocations.
Exhibition view
Antar’s videos are translations of his ideas into the realm of the moving
image, as already noted, and this process of mediation is responsible for his photo-sculptures, the results of transforming photographs into
three-dimensional objects. And
so the third photographic series present in the exhibition covers both of the gallery’s
vitrines, but visible only from outside. While documenting Beirut, also known as
the city of cacti, Antar decided to photograph them; an exercise
perhaps in self-exoticization through an over-identification with such a
recognizable national symbol. Close to the gallery’s vitrines, in a public mini park, a sculpture in
cement and resin representing a mature cactus has been installed. As enigmatic as it is, to make a replica of a cactus, it reflects Antar’s artistic practice, which develops
intuitively away from conceptualization, and only after a work is complete, certain
explanations emerge. There is another reason made apparent more recently, which
Antar explains, namely how cacti were used as fences in Prehistory, for
protection against animals, as well as for marking private property; hence the
inevitable wars. The cactus, according to Antar, has trapped streaks of
violence within its history. We shall see how the people of
Bucharest will react upon encountering this prickly, solitary, self-sufficient,
hard to handle and difficult to love plant in concrete, and how it will stand
as an autonomous piece of artwork.
The exhibition is organised by Suprainfinit gallery
as part of the project 'What's love got to do with it?' co-financed by The
Administration of the National Cultural Fund.
The project does not necessarily represent the position of the Administration
of the National Cultural Fund. AFCN is neither responsible of the project
content or of the way in which the project results may be used. These are
entirely the responsibility of the grant beneficiary.
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Eseu curatorial
Mihaela Varzari
Traducere din engleză în romană de Mihaela Varzari
Expoziția CÂND TE UIȚI ȘI NU POȚI SĂ
VEZI reunește lucrări de fotografie, video și sculptură ale artistului libanez
Ziad Antar, realizate pe ultimii 10 ani. Principalul spațiu expozițional al
Galeriei SUPRAINFINIT găzduiește cele 10 fotografii din seria Post imagini (2016) și Materie neagră (2017), videoul Șoarecele (2009). Pereții vitrinilor,
vizibili doar din exterior, introduc a treia serie de lucrări fotografice, Cactus (2014), și face parte dintr-o
instalație care include o sculptură publică.
Post imagini este rezultatul implicării lui Antar pe termen lung cu
fotografierea Peninsulei Arabe, emirat cu emirat. Vizita sa în Asir, în
sud-vestul Arabiei Saudite, a fost inițiată de controversata teorie a
istoricului libanez Kamal Salibi, care susține că originea Bibliei se află în
Arabia, în mod special în regiunea Asir. Știind că urma să fotografieze în
Arabia, Antar a folosit un aparat de fotografiat vechi, cadou de la o rudă,
pentru a-și da seama că odată ajuns la aeroportul din Abha, lentila dispăruse.
Rezultatul a fost o documentare fotografică a regiunii folosind un aparat fără
lentile. Consecința a fost aceste pete de lumină și culoare, luxuriante și
senzoriale, care nu desemnează spații specifice. Unele dintre ele par a fi
imagini subacvatice, altele sunt strălucitoare și captează soarele iar dacă vă
incruntați o explozie nucleară se poate întrezări iat altele prezintă forme
amorfe colorate în umbre alb-negru.
Hans Ulrich Obrist, co-curatorul impreuna cu Manal
Khader al expozitiei, Post imagini: Povești din munții Asir (2016) a lui Antar, observă
funcția eliberatoare a acestor non-reprezentări, acestor urme de culoare, în
textul curatorial. El comentează: ‚Sunt o declarație împotriva sacralității și
oferă o posibilitate de elibertate într-un peisaj foarte turbulent.’ Această provocare adresată doctrinelor și convențiilor
religioase printr-o interpretare profund profană, devine simultană cu
ireverența pe care Antar o adoptă față
de mediul fotografic. Folosindu-l
împotriva scopului său principal, așa cum își propune să facă în imaginile sale
de peisaj realizate fără lentile, putem aminti ideile lui Maurice Blanchot
referitoare la imagine și fascinație, cum că
imaginea trebuie să treacă printr-o serie de morți pentru a deveni
vizibilă și complet desprinsă de referent. Manipularea imaginii fotografice de
către Antar; supraexpunerea ei deliberată, lipsa de claritate, absența
perspectivei; sunt opuse atributelor pe care le asociem cu principalele puncte
forte ale fotografiei dar care devin cu toate acestea palpabile posibilități
ale mediului, mai ales posibilitățile lui ‚tăinuite’.
Exhibition view
Titlul expoziției CÂND TE UIȚI ȘI NU
POȚI SĂ VEZI evocă un punct mort; o tipologie vizuală și o economie de
vedere, care îmbogățesc lucrările lui
Antar. Mersault, anti-eroul lui Albert Camus, este de asemenea, familiarizat cu
un fel de punct mort - suferă o întrerupere vizuală pe o plajă din Algerul
francez, și ucide un arab. Niciun
alt motiv nu este oferit pentru crimă decât această orbire momentană cauzată de
lumina copleșitoare a soarelui, care i-a provocat orbire temporară . Punctul mort, pentru Mersault,
funcționează ca un alibi pentru crima sa, așa cum se întâmplă în lucrările lui
Antar, dar din diferite motive. Aici legitimează, fără a emite judecăți și fără
vreo urmă de sentimentalism, o stare de fapt. Peisajul vorbește de la sine. De la orbire, uluire, de o lumină prea
puternică, precum cea a soarelui, până la limita finală a zilei, care este
noaptea, Materie neagră, a doua serie
de lucrări fotografice din expoziție, se alătură analizei lui Antar asupra a
ceea ce constituie vizibilitate. În ultimii ani, Antar a format o colecție
vastă de fotografii făcute cu telefonul mobil, precum și de către prietenii
săi, care, la cerere, au trimis fotografii făcute în timpul nopții. Imaginile au fost apoi supraexpuse în
Photoshop până când au apărut unele forme sau culori. Imaginile rezultate sunt
incontestabil arbitrare și variază între modele neidentificabile ale
suprafețelor pixelate, unele dintre ele variind de la culori sintetice vibrante
până la griuri întunecate aproape de negru. Materie
neagră ridică o serie de întrebări legate de digitalism; prima, adresată de
avangarda franceză, care întreabă ce înseamnă să fii artist într-o epocă
suprasaturată de imagini; a doua abordează persistența narcisismul în continuă
expansiune, poate un simptom al omniprezenței rețelelor de sociale. Antar își
re-direcționează telefonul, și îl folosește pentru a crea o experiență
colectivă prin implicarea prietenilor, care la rugămintea lui, ii trimit
fotografii făcute noaptea amuzându-se. Fotografia care captează raze de lumină în întuneric a fost selectată
pentru că sugerează urme ale unei experiențe fizice comune și ne permitem să
speculăm sursa sa de origine; un prieten beat în timpul unui concert în toiul
nopții sau doar o fotografie accidentală de buzunar. În ambele serii, ceea a
început ca un proiect de documentare, a sfârșit prin „arhivarea” luminii, care
la rândul său a creat aberații de formă și culoare, prin care mediul fotografic
devine personajul principal.
Exhibition view
Locuind în zona din care provine Antar,
în multe privințe, marcată de conflicte, proxy sau de altă natură, opera sa se
suprapune indirect cu istoria tulbure recentă a Libanului. Videoul Soarecele surprinde, într-o manieră
destul de ilară, un adevăr inconfortabil, cu unele excepții, specific oricărei
relații bazate pe control, și anume cel al complicității. Un mise-en-scène
simplu este compus dintr-un șoarece de jucărie care este îndreptat în mod
repetat către o capcană de șoareci reală.
Norocos în puținele șanse de a trișa moartea, in final capcana se închide.
Finalul neașteptat arată șoarecele așezat paralel cu capcana într-un fel de
pact pervers. Educat in regie de film, Antar demistifică acest mediu
folosindu-l în cel mai rudimentar mod, un fir roșu care parcurge întreaga sa
practică, în care lipsa facilităților și a mijloacelor de producție devin
provocări artistice.
Exhibition view
S-a remarcat deja că videourile lui
Antar sunt traduceri ale ideilor sale în domeniul imaginii dinamice. Acest
proces de mediere este responsabil pentru foto-sculpturi, rezultate ale transformării
fotografiilor în obiecte tridimensionale, procedeu deja folosit cu alte ocazii.
A treia serie fotografică prezentă în expoziție, acoperă pereții ambelor
vitrini ale galeriei vizibile doar din exterior. În timp ce documenta
Beirut-ul, cunoscut și sub numele de orașul cactușilor, Antar a decis să-i
fotografieze; un exercițiu de autoexotizare prin identificarea excesivă cu un
astfel de simbol național recunoscut. În imediata apropiere a vitrinelor
galeriei, a fost amplasată într-un mini parc, o sculptură în ciment și rășină
reprezentând un cactus matur. Oricât de enigmatic ar fi creearea unei replici, acest aspect reflectă
practica artistică a lui Antar, care se dezvoltă intuitiv, departe de
conceptualizare și numai după finalizarea unei lucrări, anumite explicații sunt
oferite. Există și un alt motiv, pe care Antar îl explică mai recent, și anume
modul în care cactușii au fost folosiți în loc de garduri în Preistorie, pentru
protecție împotriva animalelor, precum și pentru marcarea proprietății private,
de unde inevitabil survin și războaie. Potrivit lui Antar, istoria cactusului
are întipărită în ea violență. Așteptam reacția bucureștenilor la vederea
aceastei plante spinoase, solitară, autosuficientă, greu de manevrat și dificit
de iubit, turnată în beton; și cum va reuși să existe ca o piesă de artă
autonomă.
//////////////////////////////////////////////////////////
Această expoziție
este organizată de galeria Suprainfinit și face parte
din proiectul cultural 'What's love got to do with it?' co-finantțt de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul
nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural
Național. AFCN nu este responsibilă de conținutul proiectului
sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.
////////////////////////////////////////////////////////////////
Exhibition view 